Zgomot, durere, disperare. Mă aflu în întuneric și simt că mă sufoc. Încep să plâng cuprins de teamă. Cad în genunchi și nu mă pot ridica. Îmi simt mâinile și picioarele tot mai grele. Întunericul mă pusese în lanțuri.
Se putea oare… și totuși sper să nu… dar mi se arată ca eu am creat această închisoare. Mintea mea a construit acest loc în momentele de rătăcire și căutare a nimicului. Încep să fiu conștient că teama mea alimentează acest loc și nu pot pleca de aici până nu îmi înfrunt temerile.
Frica de singurătate m-a adus aici mai mult ca sigur, dar oare să fie așa? Mai degrabă frica de o moarte în conștiința celor dragi? Fricile astea se simt ca un fior rece pe spate. Vreau să ies de aici dar nu le pot nega. Trebuie să le înfrunt, dar simt cum oboseala pune stăpânire pe corp. Închid ochii și încerc să mă concentrez pentru a găsi calea de eliberare.
Meditația mea se opri brusc. O rază de lumina își face apariția prin întuneric și se oprește pe obrazul meu. Căldura ei îmi calmează sforțările interioare. O a doua raza își face apariția și se opri pe pieptul meu. Ritmul inimii revine la normal.
Sursa razelor de lumina se apropie încet de mine iar strălucirea ei mă face să țin ochii întredeschiși. E tot mai aproape de mine și simt cum ochii mi se adaptează la strălucirea ei. Doi ochișori mari mă privesc zâmbind. Deschid ochii mari și mă uit atent în ochii ei căutând portalul către sufletul ei. Buzele mi s-au uscat și nu pot să îi vorbesc. E așa frumoasă și atrăgătoare, nu am cuvinte să descriu bucuria interioară pe care mi-o genera.
Mâinile ei delicate îmi smulg lanțurile care mă țin și mă trage ușor spre ușa pe care a intrat acolo.
Condus de ea, simt că plutesc, corpul îmi devine tot mai ușor. Ieșind din închisoare văd cum aceasta se micșorează și se prăvălește în interior. Reușisem să evadez din închisoarea minții mele.
Suntem pe o pajiște la baza unui munte. Vântul bate ușor jucându-se prin parul nostru. O privesc cu mult drag și admirație. Starea pe care mi-o conferă prezența ei e una de siguranță, de unicitate, un simț de a trăi.
La un moment dat se ridică de lângă mine și înaintează câțiva pași. Îmi întoarce capul, îmi zâmbește și dispare într-o lumină puternică. Îi simt încă prezența și aștept cu ardoare să o reîntâlnesc.