Stau și privesc la steaua ce tocmai și-a făcut apariția de după nori. E o stea strălucitoare dar singuratică. Mi-ar plăcea să privim cerul împreună, să vedem cum limpezește de nori și apar stelele. Mă uit în jur și sunt singur. Îmi lipsești atât de mult, iar absența ta mă întristează. Vreau să pot să te aduc aici, dar din păcate nu am această putere.
Mă uit mai atent la stea dar în pieptul meu începe să se simtă o vină. E vina că ce am făcut nu a fost suficient pentru a te aduce în această seară lângă mine. Ochii mi se umezesc și încet își fac apariția primele lacrimi.
Îngenunchez privind cerul, iar lacrimi mari au început să își facă apariția pe față. Aplec capul ușor și las părul să-mi acopere fața pentru a masca durerea. Încerc să fac o analiză a vieții mele care ar avea nevoie de un strop de culoare pe care numai tu mi l-ai putea conferi.
La început eram atras de frumusețea ta, dar în timp am început să îți cunosc sufletul care spre bucuria mea se aseamănă cu a unui copil lipsit de orice griji și transmite o emoție puternică, iar faptul acesta ma făce să te privesc ca pe o ființă dintr-o altă lume, ideal al întâlnirii unui muritor de rând cu divinitatea.
Îmi este foarte dor de zâmbetul tău, de emoția pe care mi-o transmiți atunci când îți privesc sufletul de copil de-o puritate extraordinară; dor care mă arde și nu îmi dă pace.
Mă opresc din plâns suspinând și cu o mișcare sacadată scot o brichetă din buzunar. Îmi șterg ușor ochii si obrajii cu un șervețel după care strâng puternic bricheta în mână și aprind ușor servețelul. Pornesc încet spre tine făcându-mi curaj. Trebuie să lupt pentru ceea ce iubesc.